Meet ALEX !!! my dear cousine,a real best friend although she is away ...X.O.X.O!!
luni, decembrie 29, 2008
vineri, octombrie 17, 2008
Malena
Malena este, după cum îl defineşte autorul, filmul a două maturizări. Maturizarea frumoasei femei măritate cu un bărbat mort în război, care e împinsă de mentalităţile concitadinilor să devină prostituată, şi maturizarea eroului narator, băiatul de 13 ani care îşi leagă fanteziile vîrstei de persoana acestei femei intangibile, a cărei umbră devine.
Ce e frumos în filmul realizat după povestirea lui Luciano Vincenzoni e că toate tristele peripeţii ale femeii sunt văzute de noi prin ochii acestui puşti care a fost la prea multe filme . Puşti care şi-o imaginează pe Malena în chip de Jane (el fiind Tarzan), de împărăteasă romană (el, gladiatorul), de victimă a atacurilor diligenţelor din Vestul Sălbatic. Prin intermediul copilului, spectatorul devine şi el un hăitaş al Malenei, privind-o printr-o crăpătură în casă, urmărind-o prin oraş, aflînd astfel adevărul despre această femeie pusă la zid de nişte bărbaţi comunitari jegoşi şi de nişte femei comunitare invidioase. Care sunt, de fapt, oameni ca oricare alţii
Maturizarea lui Renato, pecetluită cu vizita la bordel, de mînă cu tatăl său, pare că îi deschide acestuia poarta spre viaţă. În următoarea secvenţă, Malena este bătută de caţele oraşului şi alungată. Greu de înţeles, faptul că Renato nu-i sare în ajutor poate da indicii asupra laşităţii sexului tare în a cărui castă puştiul tocmai intrase. Dar Renato îşi părăseşte pentru o singură dată anonimatul şi o ajută pe femeie să-şi reîntîlnească soţul, care nu murise pe front şi care se întorsese după război acasă. Reunit undeva în afara oraşului, cuplul, de acum sărăcit, se reîntoarce, parcă nu pentru a regăsi viaţa de altădată, ci pentru a înfrunta spurcata gură a lumii. Foarte frumos filmat, într-o lumină galbenă care îngălbeneşte nostalgic şi marea (ca o fotografie învechită), filmul lui Tornatore se închide calm, după ce a narat bine o poveste în mai mulţi timpi, cu vocea din off a eroului ajuns acum om mare, care pe un ton uşor melodramatic spune că, deşi a iubit mai multe femei şi nu le-a ţinut minte, pe Malena nu a putut să şi-o scoată din cap. Dar filmul nu e melodramatic, poate şi pentru că viaţa eroinei, atît cît e surprinsă, nu e deloc edulcorată.
Adevăratul personaj pare însă să fie personajul colectiv, opinia publică gata să se sesizeze şi să apere moravurile. Tot oraşul alcătuieşte acest pestriţ personaj colectiv şi operatorul îi urmăreşte pe oameni prin piaţă, comentînd fiecare eveniment, bîrfind-o pe eroină într-un dialog perpetuu, tot mai acid. Acest personaj colectiv hotărăşte de fapt soarta Malenei, devenind răspunzător pentru căderea ei.
Prin Renato, regizorul critică bigotismul, ignoranţa şi răutatea care dintotdeauna sunt acumulate într-o colectivitate, dar tot prin Renato, prin impasibilitatea lui într-un moment crucial, umorile opiniei publice devin un dat.
Să nu uităm că evenimentele au loc din timpul războiului şi pînă la terminarea lui, cînd oamenii trec de la adoraţia faţă de Mussolini la recunoştinţa faţă de americanii eliberatori.
MALENA este o fabula emotionanta despre puterea imaginatiei si pericolele maturizarii. Tornatore vorbeste despre adolescenta - despre frumusete, sexualitate, razbunare, nebunia razboiului si dorinta de romantism care deschid ochii unui copil catre intelegerea dragostei si responsabilitatii.
Ce e frumos în filmul realizat după povestirea lui Luciano Vincenzoni e că toate tristele peripeţii ale femeii sunt văzute de noi prin ochii acestui puşti care a fost la prea multe filme . Puşti care şi-o imaginează pe Malena în chip de Jane (el fiind Tarzan), de împărăteasă romană (el, gladiatorul), de victimă a atacurilor diligenţelor din Vestul Sălbatic. Prin intermediul copilului, spectatorul devine şi el un hăitaş al Malenei, privind-o printr-o crăpătură în casă, urmărind-o prin oraş, aflînd astfel adevărul despre această femeie pusă la zid de nişte bărbaţi comunitari jegoşi şi de nişte femei comunitare invidioase. Care sunt, de fapt, oameni ca oricare alţii
Maturizarea lui Renato, pecetluită cu vizita la bordel, de mînă cu tatăl său, pare că îi deschide acestuia poarta spre viaţă. În următoarea secvenţă, Malena este bătută de caţele oraşului şi alungată. Greu de înţeles, faptul că Renato nu-i sare în ajutor poate da indicii asupra laşităţii sexului tare în a cărui castă puştiul tocmai intrase. Dar Renato îşi părăseşte pentru o singură dată anonimatul şi o ajută pe femeie să-şi reîntîlnească soţul, care nu murise pe front şi care se întorsese după război acasă. Reunit undeva în afara oraşului, cuplul, de acum sărăcit, se reîntoarce, parcă nu pentru a regăsi viaţa de altădată, ci pentru a înfrunta spurcata gură a lumii. Foarte frumos filmat, într-o lumină galbenă care îngălbeneşte nostalgic şi marea (ca o fotografie învechită), filmul lui Tornatore se închide calm, după ce a narat bine o poveste în mai mulţi timpi, cu vocea din off a eroului ajuns acum om mare, care pe un ton uşor melodramatic spune că, deşi a iubit mai multe femei şi nu le-a ţinut minte, pe Malena nu a putut să şi-o scoată din cap. Dar filmul nu e melodramatic, poate şi pentru că viaţa eroinei, atît cît e surprinsă, nu e deloc edulcorată.
Adevăratul personaj pare însă să fie personajul colectiv, opinia publică gata să se sesizeze şi să apere moravurile. Tot oraşul alcătuieşte acest pestriţ personaj colectiv şi operatorul îi urmăreşte pe oameni prin piaţă, comentînd fiecare eveniment, bîrfind-o pe eroină într-un dialog perpetuu, tot mai acid. Acest personaj colectiv hotărăşte de fapt soarta Malenei, devenind răspunzător pentru căderea ei.
Prin Renato, regizorul critică bigotismul, ignoranţa şi răutatea care dintotdeauna sunt acumulate într-o colectivitate, dar tot prin Renato, prin impasibilitatea lui într-un moment crucial, umorile opiniei publice devin un dat.
Să nu uităm că evenimentele au loc din timpul războiului şi pînă la terminarea lui, cînd oamenii trec de la adoraţia faţă de Mussolini la recunoştinţa faţă de americanii eliberatori.
MALENA este o fabula emotionanta despre puterea imaginatiei si pericolele maturizarii. Tornatore vorbeste despre adolescenta - despre frumusete, sexualitate, razbunare, nebunia razboiului si dorinta de romantism care deschid ochii unui copil catre intelegerea dragostei si responsabilitatii.
vineri, august 29, 2008
Oul Dogmatic...by Ion Barbu
,,E dat acestui trist norod
Si oul sterp ca de mâncare,
Dar viul ou, la vârf cu plod,
Făcut e să-l privim la soare !
Cum lumea veche, în clestar,
Înoată, în subtire var,
Nevinovatul, noul ou,
Palat de nuntă si cavou
Din trei atlazuri e culcusul
În care doarme nins albusul
Atât de gales, de închis,
Cu trupul drag surpat în vis.
Dar plodul ?
De foarte sus
Din polul plus
De unde glodul
Pământurilor n-a ajuns
Acordă lin
Si masculin
Albusului în hialin :
Sărutul plin.
Om uitător, ireversibil,
Vezi Duhul Sfânt făcut sensibil?
Precum atunci, si azi -- întocma :
Mărunte lumi păstrează dogma
Să vezi la bolti pe Sfântul Duh
Veghind vii ape fără stuh,
Acest ou -- simbol ti-l aduc,
Om sters, uituc.
Nu oul rosu.
Om fără sat si om nerod,
Un ou cu plod
Îti vreau plocon, acum de Paste :
Îl urcă -- în soare si cunoaste !
Si mai ales te înfioară
De acel galben icusar,
Ceasornic fără minutar
Ce singur scrie când să moară
Si ou si lume.
Te-înfioară
De ceasul, galben necesar...
A mortii frunte -- acolo-i toată.
În gălbenus,
Să roadă spornicul albus,
Durata-înscrie-în noi o roată.
Întocma -- dogma.
Încă o dată :
E Oul celui sterp la fel,
Dar nu-l sorbi.
Curmi nuntă-în el.
Si nici la closcă să nu-l pui !
Îl lasă -- în pacea -- întâie-a lui
Că vinovat e tot făcutul,
Si sfânt, doar nunta, începutul.''
Facand trecerea intre viata si moarte, oul poarta in sine germenele vietii,vesnic inceput si in acelasi timp “cavou” moarte simbolica, nenuntire. Ganditi-va de doua ori inainte sa mancati un ou :)
Si oul sterp ca de mâncare,
Dar viul ou, la vârf cu plod,
Făcut e să-l privim la soare !
Cum lumea veche, în clestar,
Înoată, în subtire var,
Nevinovatul, noul ou,
Palat de nuntă si cavou
Din trei atlazuri e culcusul
În care doarme nins albusul
Atât de gales, de închis,
Cu trupul drag surpat în vis.
Dar plodul ?
De foarte sus
Din polul plus
De unde glodul
Pământurilor n-a ajuns
Acordă lin
Si masculin
Albusului în hialin :
Sărutul plin.
Om uitător, ireversibil,
Vezi Duhul Sfânt făcut sensibil?
Precum atunci, si azi -- întocma :
Mărunte lumi păstrează dogma
Să vezi la bolti pe Sfântul Duh
Veghind vii ape fără stuh,
Acest ou -- simbol ti-l aduc,
Om sters, uituc.
Nu oul rosu.
Om fără sat si om nerod,
Un ou cu plod
Îti vreau plocon, acum de Paste :
Îl urcă -- în soare si cunoaste !
Si mai ales te înfioară
De acel galben icusar,
Ceasornic fără minutar
Ce singur scrie când să moară
Si ou si lume.
Te-înfioară
De ceasul, galben necesar...
A mortii frunte -- acolo-i toată.
În gălbenus,
Să roadă spornicul albus,
Durata-înscrie-în noi o roată.
Întocma -- dogma.
Încă o dată :
E Oul celui sterp la fel,
Dar nu-l sorbi.
Curmi nuntă-în el.
Si nici la closcă să nu-l pui !
Îl lasă -- în pacea -- întâie-a lui
Că vinovat e tot făcutul,
Si sfânt, doar nunta, începutul.''
Facand trecerea intre viata si moarte, oul poarta in sine germenele vietii,vesnic inceput si in acelasi timp “cavou” moarte simbolica, nenuntire. Ganditi-va de doua ori inainte sa mancati un ou :)
Despre plictiseala....
Ati observat ca plictiseala a devenit etalonul lumii in care traim? De pilda, ce poate fi mai descalificant pentru o carte decat sa spui despre ea ca e plicticoasa? La fel, cel mai trist lucru pe care o femeie il poate spune despre un barbat este ca o plictiseste. Un film e prost daca, incarcat fiind de timpi morti, are o desfasurare prea inceata, ca sa nu plictiseasca spectatorii. Iar exemplele pot continua multa vreme. Plictiseala a devenit principala categorie estetica a modernitatii. Cu ea masuram frumusetea fiintelor care ne inconjoara, dar si serbezimea lor.
Farmecul unui om il judecam dupa usurinta cu care ne ajuta sa scapam de plictiseala, cum si valoarea unei piese de teatru o judecam dupa verva cu care actorii stiu sa ne tina treaza atentia. In caz contrar, senzatia de monotonie fada si previzibila ne da de inteles ca avem de-a face cu ceva cenusiu si desart. Intr-un fel, plictiseala a ajuns sa fie mai rea decat boala, decat necazurile sau decat corvezile inerente vietii acesteia. Ele, cel putin, te irita sau te enerveaza. Plictiseala, nici atat. Si atunci nu poti sa nu te intrebi de ce se intampla asa? Raspunsul direct si sincer este: fiindca suntem mediocri. Fiindca ni s-a urat cu binele, si asta deoarece binele e intotdeauna tern, previzibil si banal. De lucrul acesta iti dai seama facand o constatare simpla: suferinzii si fanaticii nu se plictisesc niciodata. Primii, fiindca au o durere care le absoarbe atentia si le mobilizeaza energia; ceilalalti, fiindca au o cauza spre care isi atintesc mereu ochii.
Mereu sunt preocupati de ceva: unii de suferinta de care vor sa scape, altii de scopul pe care vor sa-l atinga. Concluzia? Plictiseala este consecinta unui deficit de atentie sau urmarea unei caderi sentimentale. Un om plictisit e apatic, blazat si distrat. Nu se poate concentra prea mult asupra nici unui lucru, deoarece nimic nu-i mai poate starni curiozitatea. A atins acel prag de tocire a sensibilitatii dincolo de care viata nu-i mai poate oferi surprize.Sa fie acesta stadiul in care am ajuns cu totii? Ne plictisim de moarte deoarece am epuizat mijloacele prin care puteam pana acum sa ne dobandim satisfactia. Suntem uzati si obositi in putinta de a ne mai simti atrasi de ceva. Remediul...?
Farmecul unui om il judecam dupa usurinta cu care ne ajuta sa scapam de plictiseala, cum si valoarea unei piese de teatru o judecam dupa verva cu care actorii stiu sa ne tina treaza atentia. In caz contrar, senzatia de monotonie fada si previzibila ne da de inteles ca avem de-a face cu ceva cenusiu si desart. Intr-un fel, plictiseala a ajuns sa fie mai rea decat boala, decat necazurile sau decat corvezile inerente vietii acesteia. Ele, cel putin, te irita sau te enerveaza. Plictiseala, nici atat. Si atunci nu poti sa nu te intrebi de ce se intampla asa? Raspunsul direct si sincer este: fiindca suntem mediocri. Fiindca ni s-a urat cu binele, si asta deoarece binele e intotdeauna tern, previzibil si banal. De lucrul acesta iti dai seama facand o constatare simpla: suferinzii si fanaticii nu se plictisesc niciodata. Primii, fiindca au o durere care le absoarbe atentia si le mobilizeaza energia; ceilalalti, fiindca au o cauza spre care isi atintesc mereu ochii.
Mereu sunt preocupati de ceva: unii de suferinta de care vor sa scape, altii de scopul pe care vor sa-l atinga. Concluzia? Plictiseala este consecinta unui deficit de atentie sau urmarea unei caderi sentimentale. Un om plictisit e apatic, blazat si distrat. Nu se poate concentra prea mult asupra nici unui lucru, deoarece nimic nu-i mai poate starni curiozitatea. A atins acel prag de tocire a sensibilitatii dincolo de care viata nu-i mai poate oferi surprize.Sa fie acesta stadiul in care am ajuns cu totii? Ne plictisim de moarte deoarece am epuizat mijloacele prin care puteam pana acum sa ne dobandim satisfactia. Suntem uzati si obositi in putinta de a ne mai simti atrasi de ceva. Remediul...?
Despre conversatie....
Este miraculos faptul ca astazi avem atatea mijloace de comunicare si intelegem atat de putin...
joi, august 28, 2008
Masculul....{barbatul fatal}
In gura unui barbat ,epitetul "femeie"rasuna ca o insulta;pe cand barbatul nu se rusineaza de propria lui animalitate,ci dimpotriva ,e chiar mandru atunci cand despre el se spune:"E MASCUL!!!"
Dupa parerea mea este o greseala sa confunzi barbatul fatal cu un mascarici.Nu este un prost.Cel mai adesea este un barbat despre care nu poti afirma ca nu are pic de minte.Este,desigur,intotdeauna plin de sine si in general,desi nu intotdeauna, chipes.Si aici nu vorbim de barbatul sentimental,intelept ,dragut ce te alinta si nici de tanarul domn slab de inger cu obraji rozalii ce canta precum un tenor.Nici pe departe!Barbatul fatal asa cum cred eu, este adesea barbatul care isi face treaba in lume si o face bine.Cel mai adesea este un om de caracter din care razbate o ciudata,o enervanta doza de vanitate,care orbeste in asa fel incat nu putem sa ii vedem valoarea intriseca,din cauza exteriorului prea sigur de sine.
Femeile sunt extreme,sunt fie mai bune,fie mai rele decat barbatii.Ei stiu ca femeile constituie un adversar prea puternic pentru ei si prin urmare le aleg pe cele mai slabe sau ignorante.Daca n-ar gandi asa,nu s-ar putea teme niciodata ca femeile or sa stie la fel de mult ca ei
{to be continued...}
miercuri, august 27, 2008
21 g de suflet by Nichita Stanescu
"Cercetatorul suedez,medicul Nills Jakobbson ,a avut recent lugubra idee de a cantari o serie de muribunzi in momentul fatal.El a constatat pe macabrele indicatoare ale cantarului sau ,ca indiferent de sex sau varsta,trupul uman pierde 21 de grame in clipa mortii.In conferinta de presa Nills Jakobbson a declarat ca asceasta pare sa fie greutatea sufletului...
Va sa zica 21 de g...."
(Inceputul unui eseu ramas neterminat...)
marți, august 26, 2008
joi, august 21, 2008
miercuri, august 20, 2008
Abonați-vă la:
Postări (Atom)
